Victor Manea, cunoscut sub porecla Mânuță, este al treilea membru de pe primul palier al conducerii grupării infracționale din zona Km 4-5. În prezent în vârstă de 67 de ani, el a
Primăria Constanța a anunțat organizarea unui festival urban care va avea loc pe parcursul sezonului estival, în mai multe cartiere ale orașului, în fiecare weekend. Evenimentul, intitulat „Weekend de Constanța”, va aduce
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța a efectuat miercuri seara, 20 mai 2026, un control la sediul societății Medgaz din Medgidia, în urma căruia au fost găsite butelii expirate și în
Pe 19 mai 2026, Cazinoul din Constanța a găzduit lansarea romanului „Nas de bulgar”, cea mai recentă carte a scriitoarei Doina Ruști, apărută la Editura Humanitas. Evenimentul a făcut parte din turneul
Camera Deputaților a adoptat recent un proiect legislativ inițiat de deputatul constănțean Mohammad Murad, membru al partidului AUR, care permite companiilor private să acorde angajaților o parte din profitul brut realizat în
Sâmbătă seară, Demna a realizat un eveniment inedit în Times Square, unul dintre cele mai aglomerate și cunoscute locuri din lume. Designerul a închis temporar mai multe străzi din această zonă emblematică
Instituțiile de cultură din Constanța organizează o serie de manifestări cu ocazia Zilelor Constanței și pentru a marca 120 de ani de la înființarea stațiunii Mamaia. Acțiunile se desfășoară în perioada 21-22
Într-un peisaj muzical dominat de tendințe efemere și creații adaptate algoritmilor platformelor digitale, artistul Fran Vasilić se remarcă printr-o abordare sinceră și personală. Într-o eră în care muzica este adesea redusă la
Stațiunea Mamaia va marca începutul sezonului estival 2026 printr-un program special dedicat minivacanței de Rusalii și zilei de 1 Iunie. Evenimentele se vor desfășura în perioada 29 mai – 1 iunie 2026
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de vreme severă pentru municipiul Constanța, valabilă astăzi între orele 16:10 și 17:00. În acest interval, se așteaptă fenomene meteorologice periculoase care