Un conducător auto din județul Constanța a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de 60 de zile după ce a efectuat o depășire pe un pod. Șoferul a contestat în
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, desfășoară
Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, a transmis un avertisment public cu privire la existența unui profil fals care îi folosește numele și imaginea pentru a promova investiții și câștiguri financiare. Acesta
În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au desfășurat activități de control la frontiera externă a României, care include punctele de trecere cu Serbia, Republica Moldova și Ucraina, precum și cursele
Silviu Andrei Nazare, polițist la Postul de Poliție Mihai Viteazu din județul Constanța, a fost condamnat inițial la un an și șase luni de închisoare cu suspendare. Ulterior, în urma apelului, dosarul
Polițiștii de la Secția 2 din cadrul Poliției Municipiului Constanța au intervenit după ce au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la un posibil incident petrecut pe strada Soveja