Pe data de 5 septembrie, la Petromidia Năvodari va avea loc un concurs de șah în aer liber dedicat copiilor pasionați de acest joc, dar și celor care îl descoperă pentru prima
Sute de copii au avut parte de o zi plină de distracție la Aqua Magic Mamaia, cel mai mare parc acvatic din Dobrogea, în această vară. Evenimentul a avut loc în stațiunea
Spitalul Orășenesc Hârșova a anunțat recent o creștere a numărului de cazuri de hepatită A în rândul copiilor din comunitățile locale și din localitățile învecinate. În contextul acestei situații, unitatea medicală a
Duminică, 16 august, artista Tania Turtureanu a avut o întâlnire specială cu trei copii, Eva, Natalia și Mihai, care împărtășesc pasiunea pentru muzică și visează să își urmeze propriile aspirații. Evenimentul a
Festivalul Beach, Please! s-a încheiat recent, iar în incinta Nibiru din Costinești au început o serie de evenimente diverse, destinate tuturor categoriilor de vârstă. Nibiru este un perimetru de aproximativ 20 de
Programul „Vara Împreună” s-a încheiat recent la Oratoriul Don Bosco din Constanța, după ce a fost derulat începând cu data de 22 iunie. Activitățile au avut loc în spațiile special amenajate ale
Proiectele artistului Andrei Șelaru, cunoscut sub numele de Selly, au generat numeroase controverse, însă cifrele oficiale arată un succes notabil. Zeci de mii de persoane au participat în fiecare seară la festivalul
O femeie din județul Constanța a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare pentru abandon de familie, după ce nu a plătit pensia alimentară pentru cei doi copii minori ai
Duminică, 12 iulie, în localitatea Lumina din județul Constanța, a avut loc un eveniment dedicat copiilor, organizat cu sprijinul părinților și al mai multor organizații. Manifestarea a fost concepută pentru a stimula