O femeie în vârstă de aproximativ 65 de ani a suferit o cădere de la etajul al doilea al unui imobil situat în zona CET, miercuri, 29 aprilie. Incidentul s-a petrecut în
O femeie în vârstă de 61 de ani a decedat duminică, 26 aprilie, după ce a sărit din ambulanța în care era transportată către spital. Intervenția echipajului medical a avut loc la
Cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Constanța au intervenit în peste 240 de cazuri în intervalul 12-13 aprilie, în prima zi de Paște. Acțiunile au avut loc pe parcursul a