O vilă cu o suprafață utilă de aproximativ 1.000 de metri pătrați a fost pusă în vânzare în municipiul Constanța, prețul solicitat fiind de 3,2 milioane de euro. Proprietatea este situată pe
Primăria municipiului Constanța, împreună cu Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală și S.C. CONFORT URBAN S.R.L., a organizat pe 16 septembrie o dezbatere publică dedicată proiectului
Pe 5 septembrie, în cartierul social Henri Coandă din Constanța a avut loc un scandal care a atras atenția publică asupra modului de intervenție al polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale
Marți, protestul organizat de oieri în Piața Victoriei din București a degenerat în confruntări între manifestanți și forțele de ordine. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene după ce asupra dispozitivului lor au
Cei doi medici arestați în dosarul de corupție de la Universitatea Ovidius, Raluca Talpeș și Omeroglu Batuhan, au fost aduși la Curtea de Apel Constanța pentru a se judeca contestațiile formulate împotriva
Stațiunea Mamaia, una dintre cele mai cunoscute destinații turistice de pe litoralul românesc, trece printr-un proces de transformare care o apropie tot mai mult de caracteristicile unui cartier al orașului Constanța. Această
Dosarul privind un conflict violent petrecut în Medeea, în urma căruia două persoane au fost grav rănite, se află în continuare pe rolul instanței, la mai bine de opt ani de la
Stațiunea Mamaia, una dintre cele mai cunoscute destinații turistice de pe litoralul românesc, trece printr-un proces de transformare graduală, care o apropie tot mai mult de caracteristicile unui cartier al orașului Constanța.
Militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost chemați luni seara, 14 septembrie, în jurul orei 18.00, pentru a interveni la Spitalul Clinic CFR din Constanța. Sesizarea a fost făcută
Magistrații Curții de Apel Constanța au pronunțat joi, 10 septembrie, decizia finală în dosarul privind accidentul mortal petrecut la sfârșitul anului 2022 în zona Campus. În acest accident, un bărbat a fost